Comuna Luna este amintită pentru prima dată în anul 1270 sub denumirea « Tera vacus et habitatoribus carens Lona vocata ».
Localitatea a fost cedată printr-o scrisoare de danie a lui Ştefan, regele cel tânar al Ungariei şi voievod al Transilvaniei, către Petru şi Iacob, fiii lui Samson din satul Gerend (Grind-Luncani) împreună cu moşiile Lona şi Hodreu (Hădăreni) pentru slujbele aduse regelui în luptele din Isuazig (sat aflat aproape de Budapesta).
În secolele XII-XIII, după pustiirea țătarilor (1241-1246), Luna ca şi alte sate transilvănene, au fost distruse aproape în întregime.
Într-un document din anul 1312 apare denumirea de « Villa Lona », care era satul Luna.
Într-o scrisoare din iunie 1595, Mihai Viteazu îi aminteşte lui Ştefan Josica, cancelarul Transilvaniei, de localitatea Luna, comunitate bine consolidată, formată numai din români.
În anul 1597, localitatea apare cu denumirea de « Olah Lona » (Luna românească).
Într-o scrisoare de danie din 25 august 1597, Sigismund Batory cedează rudei sale Barbara Fuzy castelul din Grind cu 9 sate, inclusiv Luna.
În timpul răscoalei curuţilor (1651), comuna Luna a suferit pârjolul unui necruţător incendiu.
Documentele scot în evidenţă că în a doua jumătate a sec. al  XVII-lea şi în primele decenii ale sec. al  XVIII-lea comuna Luna a trecut printr-o cumplită criză.
În anul 1710 localitatea a fost bântuită de ciumă, iar în 1717 a fost invadată de hoardele de tătari.
Între 1719 si 1721 populaţia comunei a scăzut enorm, ajungând la 36 de familii, aproximativ 200 de suflete.
În anul 1733,  Luna avea 60 de familii, aproximativ 300 de persoane.
În anul 1750, comuna Luna ajunge la 777 de locuitori, avand trei preoţi.
Evenimentele prilejuite de marea răscoală a ţăranilor din Transilvania din 1784 sub conducerea lui Horea, Cloşca și Crişan au angajat şi iobagii din comuna Luna. Până în 15 august 1784, erau înscrise în oastea lui Horea 81 de sate, printre care şi Luna şi satele învecinate.
Când se pronunţă « Luna, Bradu şi Mihalţu », în intimitatea sufletească a luneanului apare instantaneu un crez condensat de virtute, apoi memoria ne conduce liber spre cele trei localităţi transilvane de români de viţă veche, uniţi prin aceleasi aspiraţii şi jertfe aduse pe altarul Revoluţiei de la 1848. Ţăranii din opt sate (Luna, Luncani, Cheţani, Hădăreni, Gligoreşti, Gura-Arieş, Grindeni si Urca), adunaţi la Luna,  s-au împotrivit recrutărilor armatei maghiare, gest care s-a finalizat prin masacrul din 12 septembrie 1848 de la Luna : treizeci de morţi şi un număr neprecizat de raniţi şi mutilaţi pe viaţă au scris cu sângele lor o dureroasă pagină de istorie, determinând autorităţile maghiare să suspende în zilele următoare controversata lege a recrutărilor.
Sacrificiile comunei Luna nu aveau să se termine aici şi, după un secol de la momentul 1848, monumentele ridicate in fiecare din satele comunei, ca de altfel în toate satele româneşti,  ne amintesc si acum numele celor căzuţi în primul şi al doilea război mondial.

Sari la conținut